Baroul Neamt organizează în data de 11 martie 2016, începând cu ora 19:00, Balul Avocaților – ediția 2016, la Restaurantul Hotelului Roman.
Ne dorim ca începând cu această ediție să aducem o schimbare semnificativă a acestui eveniment, devenit traditional. Dorinta noastra este de a-l transforma într-o sărbătoare care să facă cinste și să reprezinte corpul profesional din care facem parte. Vrem să fie o manifestare elegantă și dinamică care să bucure atât pe tinerii noștri colegi, cât și pe cei cu experiență.
Suntem motivați și vom face toate eforturile pentru ca desfășurarea Balului să fie la înălțime. De aceea am ales o locație pe care o consideram potrivita : Restaurantul Hotelului Roman, intelegand sa respectam si in acest an obiceiul acordarii fiecarui Birou de Avocati din cadrul Baroului sansa de a organiza Balul. Știm că un band live asigură reușita unui eveniment si suntem convinși că surprizele pe care le pregatim vor contribui la buna dispoziție a celor prezenți.
Eforturile organizatorilor ar fi, însă, inutile fără participarea voastră în număr cât mai mare. Este esențial să fim cu toții o mare echipă, pentru a putea face pe viitor din acest Bal un eveniment de referință, respectand tradiția profesiei noastre.
Chiar dacă este un Bal organizat de noi, avocații, nu ezitați să-l popularizați în rândul rudelor, prietenilor sau cunoștințelor, dar si in randul celor din alte profesii juridice, pentru a fi alaturi de noi.
Va asteptam cu drag, Echipa de organizare.