UNBR Baroul Neamt

Ziua europeană a avocaților

Stimaţi colegi,

În anul  2014, Consiliul Barourilor Europene (CCBE) a stabilit ca la data de 10 decembrie, să se celebreze, anual, Ziua Europeană a Avocaților.

Tema anului 2015, propusă de CCBE, este „libertatea de exprimare”.

Relativ la această temă generoasă, trebuie să amintim decizia pronunţată în cazul Morice contra Franţei (cererea nr. 29369/10), ce reprezintă o hotărâre foarte importantă pentru corpul profesional al avocaţilor europeni, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că deși “un avocat nu poate fi asimilat unui ziarist” și din acest motiv nu poate beneficia de aceeași libertate de exprimare, în cazul dedus judecăţii Curţii,  avocatul Olivier Morice a exprimat judecăți de valoare, bazate pe fapte și a pus în dezbatere chestiuni de interes public, privind disfuncționalitățile din sistemul de justiție.  În acest context, remarcile sale nu au depășit limitele dreptului garantat de articolul 10 din Convenţie, privind libertatea de exprimare, ceea ce a condus la condamnarea Franţei pentru încălcarea acestui drept.

Curtea a stabilit că avocatul “nu este martor exterior, responsabil de informarea publicului”, dar, în aceeaşi măsură, este direct implicat în funcționarea justiției și apărarea clientului, subliniind, de asemenea, că “este necesar să se păstreze autoritatea puterii judecătorești și  să se asigure respectul reciproc între judecători și avocați.”

La aniversarea de către Baroul de Avocaţi Neamţ a Zilei Europene a Avocaţilor, vă facem cunoscută dorinţa corpului magistraţilor Tribunalului Neamţ de a continua să consolidăm dialogul interprofesional continuu între judecători şi avocaţi, cu respectarea principiilor comune celor două profesii, ca respectul faţă de lege, secretul profesional, integritatea şi respectul faţă de justiţiabili, competenţa profesională, echitatea şi respectul reciproc, principii care au fost avute în vedere şi la încheierea „Cartei interprofesionale a judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor români” ai cărei semnatari sunt Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Dorim colegilor avocaţi sănătate, împliniri profesionale deosebite şi îi asigurăm de întreaga noastră consideraţie.

Judecător, Filip Ana – Maria, vicepreşedintele Tribunalului Neamţ