UNBR Baroul Neamt

Mesajul doamnei judecător Gabriela Baltag cu ocazia Zilei europene a avocaților

Motto

,,Omul se naște liber și pretutindeni este înlănțuit. Unul se crede stăpânul celorlalți și cu toate acestea rămâne mai sclav decât ei”

Jean – Jacques Rousseau, Contractul social, cartea I, capitolul I.

afisO justiție puternică, reală nu poate exista în afara unui corp de avocați de elită care trebuie să-și împlinească în fiecare clipă menirea, dăruită prin legile scrise, în litera și spiritul lor, dar și prin cele aflate în afara slovelor, întemeiată pe o apărare care nu va părăsi niciodată limitele bunei – credințe, ale moralei, dar mai ales care nu va lăsa nicicând acuzării, atunci când este cazul, șansa de a domina soarta unui litigiu.

Indiferent cât de greu de atins este echilibru, într-o confruntare în care fiecare protagonist poate folosi cele mai surprinzătoare arme, de multe ori inegale ca posibilitate a cunoașterii lor dinainte, atunci când balanța poartă pe talerele sale devotamentul argumentelor, rostite cu artă, precum oratorii atenieni din cele mai vechi timpuri, până și cele mai înalte culmi pot fi într-o zi doborâte. O luptă fără devotament, pasiune, lipsită de profesionalism, morală nu înseamnă nimic!

Să nu uităm dragi colegi, astăzi mai mult decât oricând, că nu vom reuși să câștigăm niciodată încrederea socială, care pare de multe ori un ideal, în această lume a căutării adevărului, pe porțile căruia ne străduim să intrăm în fiecare zi, fără calitatea profesiunii dumneavoastră.

Fidelitatea față de clienții pe care-i slujiți și lupta pe care o purtați zilnic, pentru a da sens acelorași valori, în arenele mereu surprinzătoare ale instanțelor, sunt trepte care vor reuși să așeze în locul cuvenit avocatura, o profesie a înțelepciunii, dăruirii și credinței. Putem spune și noi ca Emile Zola că: ,,dacă veți ascunde adevărul și îl veți îngropa în pământ, el va crește cu siguranță și va dobândi atâta putere, încât într-o zi va ieși și va mătura totul în calea sa”. Faceți din adevăr o virtute și-l așezați cu noblețe la temelia activității pe care o clădiți în fiecare zi!

Într-o lume în care legile au ajuns să altereze de multe ori principiile, punând lanțuri de ocnă la picioarele omenirii, rămâne și în sarcina dumneavoastră, doamnelor/domnilor avocați, să deschideți, având cele mai potrivite chei, porțile viitorului care ne îngrijorează, ale trecutului care ne apasă și ale prezentului pe care nu reușim de multe ori să-l înțelegem!

La mulți ani!

judecător Gabriela Baltag

Președinte Asociația Magistraților din România