Aspecte ale stării avocaturii în România

Av.dr. IOAN CHELARU,

Vicepreşedinte UNBR

Excelentele voastre, d-le Rector, d-le Decan, d-le Preşedinte al Uniunii Avocaţilor din Moldova, distinsi invitati, profesori  si colegi, stimate gazde!

Imi revine deosebita placere sa transmit un mesaj de succes si speranta de mai bine, pentru evenimentul de astazi din partea d-lui Preşedinte av.dr. Gh.Florea, preşedinte UNBR care, din motive obiective, nu a putut fi prezent. Transmit, de asemenea, mesajul de felicitări şi urări de succes şi din partea d-lui Ministru al Justiţiei din România, dl. prof.univ.dr. Tudorel Toader. Iar eu, personal, am astazi, intr-un fel, sansa sa fiu prezent intr-o intreita calitate, Decan al Baroului Neamt si Vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Presedinte al Uniunii Juriştilor din România si nu in ultimul rind, de Presedinte al recent infiintatei Academii de Ştiinţe Juridice din România.

Invitatii anteriori v-au vorbit, ca si gazda noastra Juridice.md și o vor mai face pe parcursul lucrărilor acestei selecte intalniri, despre presiunile – instituționale, economice, legislative, chiar etice – la care este supusă azi profesia de avocat. Sunt provocări cu care ne confruntăm zi de zi, însă n-aș vrea să „predic corului”.

Să fiu moralizator cu cei care sunt exponenții valorilor și principiilor ce au dat trăinicie profesiei noastre, asigurându-i supraviețuirea, nu este foarte etic. În egală măsură, trebuie să spun că nu împărtășesc fatalismul unora sau altora – eu cred că, în cei 28 de ani scurși de la Revoluție din Romania, avocatura românească şi bănuiesc că si cea din Republica Moldova a intrat pe făgașul unor schimbări pozitive ireversibile. Însă, viața nu ne permite să ne relaxăm!

 Dragi si alesi invitati, vă supun atenției, în discursul meu, care îmi doresc să nu fie prea lung, câteva constatări despre starea profesiei de avocat, nu neapărat pozitive deşi există foarte multe şi din acestea şi vă voi vorbi despre ele. Prima constatare: avocatura sărăcește! Realmente, asta se întâmplă. An de an, de la debutul crizei, din 2008 încoace, avocatura sărăcește. Fenomenul de pauperizare a avocatului are implicații directe și tinde să genereze un cerc vicios: pe măsură ce avocații câștigă mai puțin, cu atât sunt mai puțin motivați să își manifeste profesionalismul. Un omolog de-al meu, dintr-un Barou reputat din Romania îmi povestea despre condițiile mizere în care își desfășoară tinerii avocați activitatea. Un avocat blazat, ca să parafrazez un Părinte al Bisericii, este un avocat cu luminile stinse.

Al doilea fenomen și a doua problemă crucială este bagatelizarea rolului avocatului în cadrul proceselor în fața instanțelor. Extrem de mult se comunică în mass-media despre existența unui parteneriat între judecători și procurori, ceea ce nu face decât să accentueze defetismul în rândul confraților.

Este o realitate că, în cauzele civile, judecătorul – pentru că trebuie să își manifeste rolul activ – tinde să conducă singur, și să gestioneze singur procesul civil.

Astfel că, din perspectiva eficienței activității avocaților, clienții ajung de foarte multe ori să se întrebe la ce le folosește un avocat bun? Dese sunt situațiile în care, din perspectiva finalității – dacă analizezi implicarea unui avocat foarte bun și a unui avocat slab –, soluțiile pot fi similare. Efectul este lipsa de motivație pentru creșterea profesionalismului avocatului.

Acestea sunt realități faptice, iar a închide ochii la ele este a fi orbi la tribulațiile confraților și profesiei.

Prima realitate faptică este pauperizarea avocaturii ca profesie independentă. A doua realitate faptică este slăbirea rolului avocatului în cadrul proceselor – avocatul nu mai este important. A devenit dificil să faci distincție între rezultatele unui avocat reputat și ale unui avocat din oficiu. Sau între rezultatele unui avocat foarte bun și ale unui avocat mai puțin bun. Și când spun „bun”, nu mă refer la profesionalismul, elocința sau prestigiul lui. Distincția între un avocat implicat și unul mai puțin implicat este la minimul istoric – pentru că judecătorii și-au asumat controlul dinamicii, și spun: „Eu fac procesul, eu conduc procesul!”. Lăsând, prin asta, fără rol și fără importanță prestația avocatului.

A treia realitate faptică privind starea profesiei reprezintă consecința ultimei campanii anticorupție. Deoarece, încă din startul ei, „figurile luminoase” au fost judecătorii și procurorii, avocații fiind marginalizați și anatemizați – prin generalizarea incorectă a unor cazuri izolate –, s-a comunicat în opinia publică un mesaj eronat – avocații ar fi cei care contribuie la alterarea actului de justiție, la corupție. Efectul? Încă o dată, prestigiul profesiei de avocat a fost afectat.

Vă amintesc în acest context despre bătălia pe care UNBR a dus-o timp de mai mulţi ani, pentru modificările recente la Legea profesiei de avocat (Legea nr. 51/1995), când au existat „voci” mult prea multe şi deosebit de „vocale” care au încercat să inducă în public ideea că se urmăreşte crearea unui regim de superimunitate a avocaţilor. Complet fals. În realitate, toate modificările propuse şi adoptate într-un final au vizat respectarea drepturilor cetăţeanului la apărare, în condiţii de confidenţialitate reală şi a accesului neîngrădit la justiţie.

V-am evocat problemele cu care se confruntă profesia noastră. Însă a trecut vremea să ne plângem și atât. ADN-ul de luptător al avocatului român, dar şi a celui moldovean trebuie să iasă la iveală!

În pofida progreselor incontestabile pe care le-a făcut avocatura in Romania si cred ca si in Moldova în acești 25 de ani, asistăm la un moment de răscruce pentru profesie. Fără a vedea cabale și teorii ale conspirației, eu remarc că există o agresivitate din partea celorlalți participanți la înfăptuirea justiției, în sensul de a minimaliza rolul avocatului. De a decredibiliza avocatul.

Ce putem face noi? În primul rând, să nu fim pasivi. A venit momentul ca avocații din stinga si dreapta Prutului să își adune energiile pentru bătălia decisivă, și să își apere „nevoile și neamul” – adică breasla. Să ne apărăm, cu toate „armele” din arsenal, profesia – pentru că de acest lucru depinde supraviețuirea noastră.

Dragi invitati,

Actualmente, o temă precum ” Starea justiţiei în România şi Republica Moldova” nu mai poate fi analizată în afara digitalizării şi al impactului acesteia asupra profesiei de avocat şi al justiţiei, în general. Nu degeaba, în ultima vreme, această temă a fost pe ordinea de zi a profesioniştilor din domeniul dreptului în plan global, iar  Consiliul Barourilor Europene (CCBE) a abordat ca temă pentru Ziua Europeană a Avocaţilor, care va avea loc pe 25 octombrie 2017,  ”Avocaţii în e-voluţie. În ce mod transformarea digitală poate întări relaţia cetăţean avocat”. Cu siguranţă, digitalizarea a devenit un factor esenţial care conturează viitorul avocaturii şi al justiţiei, în general.

Aceste transformări pot fi privite cu temere, dar şi cu speranţă de profesioniştii în domeniul dreptului. Pentru că ne punem întrebarea cum vor fi afectaţi aceşti profesionişti de această revoluţie a datelor?  Se vorbeşte tot mai des că robotul va înlocui avocatul şi chiar judecătorul, dacă avem în vedere că deja există platforme online de soluţionare a disputelor, cum ar fi cele cu consumatorii sau cu administraţiile publice.  Poate că  astfel de temeri pot fi considerate deplasate, dar eu nu aş fi chiar atât de sigur. Dacă nu scoatem în evidenţă atuurile profesiei de avocat, care se trage din principiile fundamentale referitoare la etică, deontologie şi independenţă, vom intra sub tăvălugul confuziei create de suprainformarea digitalizată şi ne vom trezi cu toţii  „expiraţi”.

În acest context, aş vrea să pun în evidenţă rolul publicaţiilor juridice, total diferit faţă de ceea ce ştiam până nu demult. O publicaţie juridică nu mai este doar un nou canal de difuzare a informaţiei juridice. Şi sunt convins că nu mă hazardez atunci când spun că impactul unei asemenea publicaţii, în măsura în care îşi dovedeşte credibilitatea, poate merge până în mecanismele de funcţionare ale justiţiei, ajutând la bunul mers al acesteia şi la garantarea unor drepturi fundamentale precum accesul la justiţie prin accesul la informaţia juridică.

Acest raţionament stă şi la baza eforturilor statelor pentru digitalizarea dreptului, a jurisprudenţei şi chiar a rezolvării disputelor, cum sunt cele cu consumatorii şi, mai nou, între administraţiile publice ale unor state şi cetăţeni. Accesul la justiţie prin informaţia juridică!

În plus, astfel de sisteme inteligente generează statistici cu privire la activitatea judecătorului, ce fel de hotărâri a dat în anumite speţe, se poate analiza modul de gândire al acestuia, se poate anticipa soluţia. La fel şi cu avocaţii, apar comparatoare, clientul îşi poate spune aprecierile sau nemulţumirile. Nu le putem interzice pentru că fac parte dintr-un trend global, dintr-o nouă ordine mondială cu un parcurs dur şi sigur.

Anul acesta, Congresul Avocaţilor din România care a avut loc în martie, a avut ca temă ”Accesul la justiţie”. Cu această ocazie, Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a formulat un chestionar pe care l-a transmis tuturor barourilor.  Unul dintre obiective a fost cercetarea impactului accesului la informaţia juridică asupra activităţii avocaţilor.  91,70%   dintre repondenţi a fost de părere că accesul mai facil la informaţia juridică  are un impact pozitiv asupra calităţii hotărârilor judecătoreşti. În calitate de coordonator indirect al unor publicaţii juridice în România (revista „Dreptul” este editată de Uniunea Juriştilor din România), nu o dată am auzit judecători spunând că se bazează pe doctrina pe care o citesc pe site-ruile juridice online şi nu o dată am văzut citate astfel de articole în hotărârile judecătoreşti. Să nu mai vorbesc despre cetăţean, care având acces la informaţia juridică furnizată de publicaţiile de specialitate, devine creator al unei justiţii mai bune.

Am citit destul de recent un studiu global Deloitte referitor la tendinţele în serviciile juridice (Future Trends for Legal Services Global research study June 2016). Potrivit acestui studiu, majoritatea participanţilor (77%) a spus că ”tehnologia nu înlocuieşte încă activităţile avocaţilor interni. Totuşi, mai bine de jumătate (52%) au spus că acest lucru se va întâmpla în următorii cinci ani. Cumpărătorii de servicii îşi doresc tehnologii mai bune şi mai relevante care să poată fi utilizate de platforme integrate. Eu cred că cinci ani e mult, având în vedere surprizele pe care ni le face tehnologia, dar şi puţin, având în vedere pregătirea noastră de a face faţă schimbării”.

Aceste aspecte au consecinţe majore în profesiile juridice şi în starea justiţiei.

Concluzia, măcar parţială, este că dacă vrem să rezistăm, trebuie să învăţăm cum funcţionează aceşti algoritmi complecşi, interacţiunea om-maşină şi să înţelegem cum putem evidenţia, în acest ocean informaţional, atu-urile interacţiunii client avocat.

Revenind, trăim deci, aşa cum remarcam, în secolul informației, în care războaiele se duc, se câștigă și se pierd pe frecvențele TV (cam mult prea mult în opinia mea), pe undele radio, pe Internet, în publicații generaliste sau de specialitate. Dacă prestigiul ne-a fost știrbit, sau furat, el trebuie redobândit. Iar acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, și nici prin inițiative personale. Avocații de o parte şi de alta a Prutului trebuie să reacționeze printr-un efort conjugat, expresie a confraternității care ne unește.

Este imperios necesar să vorbim despre eficiența activității pe care o întreprindem. Să vorbim despre valoarea profesională a serviciilor pe care le prestăm, să vorbim despre valoarea noastră intelectuală ca indivizi, astfel încât clientul să conștientizeze că un avocat este capabil să înțeleagă, să stabilească cea mai bună strategie în cadrul unui proces, și să întreprindă și activitățile care sunt necesare, în așa fel încât să obțină rezultatul dorit.

Viața ne arată că nu mai este suficient ca avocatul să lupte exclusiv în sala de judecată! El trebuie să lupte, aşa cum arătam, și prin comunicarea pe care o face către masa mare a populației, către societate.

O avocatură tăcută este o avocatură care se condamnă la irelevanță și desuetudine! Dacă rămânem „tăcuți”, comunicarea actuală – avocații strică „justiția dreaptă”; avocații sunt inutili, magistrații sunt perfect capabili să facă dreptate singuri – se va perpetua, cu consecințe fatale pentru noi.

Nu mai putem neglija imaginea publică a avocatului. Trebuie să gândim strategic. Iar strategia noastră trebuie să fie acea ofensivă a șarmului despre care vorbesc americanii. Justițiabililor trebuie să li se spună de ce este util un avocat!

Pentru că, altfel, atât judecătorul cât și procurorul nu au neapărat interesul să transmită în opinia publică, utilitatea avocatului, faptul că are sens şi chiar merită să îți iei avocat. Trebuie să scăpăm de mentalitatea conform căreia, dacă justiția e ineluctabilă, iar apărarea marginală, la ce bun avocatul?

Este neîndoielnic, şi o spun aici, la Chişinău, în această aulă academică, faptul că avocatura trebuie să își păstreze tradiția și valorile – dar avem nevoie urgentă de un consens despre modalitatea în care trebuie înțelese și comunicate principiile și valorile profesiei în actualul context economic și social. Iar eforturile pentru înțelegere și pentru comunicarea corectă trebuie să vină din partea conducerii UNBR si UAM, noi fiind aproape singurii care putem inocula în conștiința publică utilitatea serviciilor avocațiale.

Întotdeauna am crezut intim că beneficiul puterii este că poți face mai mult bine. Vă propun Dvs., colegii și prietenii mei, avocaţi din Moldova şi nu numai să folosim această putere cu care am fost mandatați, luând măsuri pentru a ne ajuta confrații să își facă profesia cu demnitate și mândrie legitimă. Avem, şi aveţi şi aici în Moldova, la îndemână instrumentele să restabilim avocatura în Panteonul instituțiilor respectabile ale Statului. De noi depinde să recâștigăm ceea ce este al nostru de drept.